Arhitectura renascentista a dominat Europa de la inceputul secolului al XV-lea pana la inceputul secolului al XVI-lea.
Istoricii caracterizează arhitectura Renașterii ca un stil de renaștere care a folosit forme clasice populare în arhitectura greacă și romană. Stilul a folosit, de asemenea, noi materiale și metode de construcție, permițând să apară noi forme de construcție.
Primele eforturi artistice pe care istoricii le consideră că arta Renașterii au avut loc la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cu toate acestea, condițiile economice stagnante ale vremii însemnau că nu existau clădiri renascentiste atât de devreme. În schimb, istoricii de arhitectură datează primele proiecte de construcție renascentiste după 1400.
Perioade ale arhitecturii Renașterii
Istoricii împart Renașterea în trei faze principale: Renașterea timpurie, Renașterea înaltă și Renașterea târzie. Perioadele de timp sunt acolo pentru referință, dar au fost mai fluide și suprapuse decât sugerează cronologia distinctă.
Renașterea timpurie (Quattrocento) circa 1400
În acest timp, arhitecții au început să exploreze forme și să experimenteze cu regulile de construcție. Studiile din epoca clasică au generat interes pentru simetrie, echilibru și proporție. Arhitecții au început să ordoneze spațiul conform logicii proporționale și să folosească geometria pentru a crea o estetică plăcută.
Unul dintre cei mai importanți arhitecți ai acestei perioade a fost Filippo Brunelleschi. Brunelleschi a fost, de asemenea, inginer, planificator și supraveghetor de construcții.
Cea mai mare lucrare de arhitectură a lui Brunelleschi a fost proiectarea cupolei pentru catedrala din Florența, prima clădire a Renașterii. Designul său cupolă utilizează elemente ale arhitecturii gotice, cum ar fi arcade ascuțite, dar a folosit și tehnici pe care arhitecții romani le-au folosit pentru cupola Panteonului.
Înalta Renaștere, circa 1500
În acest timp, stilul renascentist a dezvoltat o formă mai coerentă și o aplicare mai largă. Experții caracterizează stilul Înaltei Renașteri ca fiind unul care pune un accent mai mare pe simetrie și echilibru.
În timpul Înaltei Renașteri, a existat o utilizare mai sigură a decorațiunilor ornamentate. Stilul s-a centrat în jurul Romei și s-a încheiat cu jefuirea Romei în 1527 de către Carol al V-lea, Sfântul Împărat Roman. Această capturare a Romei a aprins antagonismul dintre catolici și protestanți și a creat efecte de undă în toată Europa.
Unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți din această perioadă este Donato Bramante. Bramante a fost un pictor și arhitect italian. Planul său de reconstrucție a Bazilicii Sf. Petru din Roma a stat la baza creării acesteia, deși alți arhitecți au modificat-o după moartea sa în 1514.
Renașterea târzie (manierism) circa 1520
Renașterea târzie a văzut cea mai liberă expresie arhitecturală cu idei precum armonie și ornamentație.
Artiștii și arhitecții Renașterii anterioare au explorat conceptele de simetrie și proporție plăcută, așa că au început să experimenteze noi forme. Acești artizani doreau să depășească limitele artei lor și să atragă patroni. În timpul acestui stil, arhitecții au folosit concepte noi precum asimetria și exagerarea.
Unul dintre cei mai faimoși arhitecți renascentistes ai acestei perioade a fost Michelangelo. Michelangelo a fost pictor, sculptor și arhitect. Unele dintre cele mai mari proiecte ale sale includ modificări ale Bazilicii Sf. Petru, pe care le-a reluat după designul lui Bramante, Biblioteca Laurențiană, Capela Medici și Piazza del Campidoglio, printre altele.
Experții caracterizează arhitectura lui Michelangelo ca fiind dinamică și expresivă, indicativ al manierismului din Renașterea târzie.
Răspândirea arhitecturii renascentiste
Renașterea a început în Florența, Italia. Acest oraș-stat a deținut o putere enormă pentru a-și răspândi influența culturală, politică și artistică în restul Europei. Unele motive pentru răspândirea ideilor au fost creșterea comerțului în Europa și creșterea materialelor tipărite cu ilustrații gravate. Acestea au permis diseminarea rapidă a ideilor către artiști, lideri și filozofi din alte țări.
Țări precum Franța, Anglia și Spania au fost dornice să adopte ideile Renașterii pentru a-și arăta semnificația și statutul cultural. Liderii din întreaga Europă au căutat arhitecți italieni precum Sebastino Serlio pentru a crea lucrări de arhitectură renascentiste în țările lor.
Au existat și arhitecți autohtoni, precum Inigo Jones din Anglia, care a studiat arhitectura în Italia și a adus Renașterea în arhitectură înapoi acasă.
Caracteristicile arhitecturii renascentiste
Arhitectura renascentista are caracteristici distincte care o fac un stil recunoscut.
Forme clasice
Arhitectura din Renașterea italiană și nu numai a folosit forme și motive clasice, inclusiv arcuri, cupole și coloane. Arhitecții din perioada Renașterii timpurii și înaltei au fost mai stricti în interpretarea lor. Arhitecții Renașterii târzii precum Michelangelo au folosit aceste motive într-un mod mai fluid și mai dinamic.
Simetrie și echilibru
Arhitecții Renașterii au creat clădiri care întruchipau simetria și echilibrul. Au folosit geometria pentru a aranja detalii precum coloanele pentru a împărți spațiul în forme plăcute din punct de vedere estetic, cu fațade simetrice.
Materiale și tehnologie inovatoare
Artizanii Renașterii au folosit mai multe tehnici și materiale noi pentru a crea clădiri noi. Ei au folosit cele mai recente idei de perspectivă liniară pentru a crea iluzia profunzimii. Constructorii au folosit cărămidă și piatră pentru clădiri mai mari, cu structuri mai complexe.
Funcțional și estetic
Filosofii și arhitecții au început să ia în considerare clădirile cu o abordare mai centrată pe om în timpul Renașterii. Arhitecții au proiectat clădiri pentru a fi utile oamenilor, plăcute ochiului și valoroase în dezvoltarea culturală.
Caracteristici ale clădirii
Clădirile Renașterii aveau multe caracteristici comune. Acestea includ cupole (interioare și externe), tavane plate și casetate, ferestre decorative, coloane de ordine romane și grecești, arcade și pereți din cărămidă acoperiți cu pietre decorative.
Detalii decorative
Artizanii și meșterii au acoperit arhitectura în Renaștere cu decorațiuni complicate, inclusiv frize sculptate și sculpturi. Patronii au însărcinat artiști precum Michelangelo și Raphael să acopere interiorul clădirilor cu fresce elaborate și alte picturi.
Impactul arhitecturii Renașterii
Arhitectura renascentista a avut un impact semnificativ asupra stilurilor arhitecturale de mai tarziu. De exemplu, arhitectura Renașterii italiene a influențat perioada barocului. Stilul baroc a împărtășit multe dintre aceleași caracteristici ca stilul Renașterii târzii, inclusiv ornamente ornamentale și scara mare a clădirilor.
Temele clasice ale arhitecturii renascentiste au cunoscut o renaștere în arhitectura neoclasică, un alt stil reînviind elemente ale Greciei și Romei.
Arhitectura renascentista a schimbat si modul in care oamenii vedeau si interactionau cu mediul lor. Arhitecții Renașterii au căutat să creeze clădiri care să fie estetice și utile. Această schimbare în utilizarea esteticii este unul dintre cele mai durabile efecte în activitățile arhitecturale.
Clădiri renascentiste notabile
Clădiri ale Renașterii există în toată Europa. Tara cu cele mai notabile exemple de arhitectura renascentista este locul nasterii, Italia.
Catedrala din Florența (Santa Maria del Fiore) – Renașterea timpurie
Consiliul orășenesc din Florența a început să construiască Catedrala din Florența pe baza unui proiect al lui Arnolfo di Cambio în 1296.
Cambio a creat designul original în stil gotic. Brunelleschi a finalizat domul în 1436. Elementele care semnifică Catedrala din Florența ca o clădire renascentist includ perspectiva liniară, tehnici de construcție inovatoare (în special, cupola) și rapoarte matematice pentru a crea simetrie și echilibru.
Palazzo Farnese – Înalta Renaștere
Clădirea Palazzo Farnese a implicat unii dintre cei mai importanți arhitecți ai Renașterii, inclusiv Michelangelo, Jacopo Barozzi da Vignola și Giacomo Della Porta.
Antonio da Sangallo cel Tânăr a proiectat acest Palazzo pentru familia Farnese. Fațada prezintă caracteristici proeminente renascentiste, inclusiv frontoane triunghiulare peste ferestre, o fațadă simetrică și o formă echilibrată.
Palazzo Te – Renașterea târzie
Palazzo Te, de asemenea, Palazzo del Te, este un bun exemplu de arhitectură a Renașterii târzii sau manieristă. Giulio Romano a proiectat acest palat pentru Frederico al II-lea Gonzaga ca loc de petrecere a timpului liber.
Palazzo Te este asimetric, o caracteristică distinctivă a arhitecturii Renașterii târzii. Cele mai distinctive decorațiuni ale Palazzo Te sunt frescele elaborate în stil manierist. Aceste fresce ornau încăperile curții ducale a familiei Gonzaga.
Dacă vă place pagina noastră, vă rugăm să distribuiți prietenilor tăi & Facebook
